Echipa DENT ESTET
Dr. Andreea Papuc
Dr. Andreea Papuc se simte cel mai bine în natură, despre care spune că o ajută să se încarce cu energie. De asemenea, îi place să călătoreacă pentru a descoperi oameni, locuri și tradiții noi. Pe toate acestea le face în compania familiei sale, fetița sa fiind una dintre prioritățile doamnei doctor.

Dr. Andreea Papuc a ales stomatologia din pasiune și redă cu succes de fiecare dată zâmbetul pacienților. În anul 2012 a absolvit Facultatea de Medicină Dentară din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „GR. T. Popa” Iași, iar ulterior și-a continuat formarea profesională cu numeroase cursuri de specializare.
Cursuri de specializare:
2018
- Cursuri Ivoclar – Maraton de Estetică Dentară Modernă Ediția 008, Brașov, România, noiembrie, 2018
- Soul of Esthetics (15th European Society of Cosmetic Dentistry Annual Meeting) Lisabona, Portugalia, septembrie, 2018
- Curs DSD intern, aprilie, 2018
2017
- BTI PRGF & Implants, București, octombrie, 2017
- „Provocări endodontice în practica dentară”, Iași, mai, 2017
- Congresul Internațional de Estetică Dentară, București, 2017
2016
- Congresul Internațional de Estetică Dentară, București, 2016
2015
- Congresul Internațional de Estetică Dentară, București, 2015
- Curs intensiv de endodonție la microscop, București, 2015
2014
- „Soluții practice pentru abordarea și finalizarea cu succes a tratamentului endodontic”, Iași, 2014
- „Geometria șlefuirii bonturilor”, București, 2014
- „Fațete din compozit prin tehnică directă”, Iași, 2014
2013
- „Ergonomie și prevenție în medicina dentară prin aliniere la standardele europene”, Iași, 2013